Sanky`s Weblog

not real pain…

Sanky — Sat, 18 Apr 2009 19:19:20 +0000

Inspiri…simti…vezi, auzi…iti place, si nu mai simti. Totul devine interior. Creste dorinta si se pierde din realitate, neuronul doboara record dupa record… E acea stare care creste, care te face sa doresti, sa doresti sa traiesti, sa traiesti mai presus de ceea ce esti. Te crezi superior…gandesti potentialul nelimitat…si faci marea greseala de a constietiza ca te gandesti la propria ta evolutie, la propria ta dorinta…si se termina. Se termina acel lucru neinceput, acel lucru de nedescris, acea stare care deschide totul in fata, si care iti ofera puterea. Uiti acele imagini, acele ganduri…totul se taie…si regreti. Regreti ca ti-ai laudat pielea doar prin pura teorie, si adori ca ai constietizat asta, dar nu e suficient…doresti acele informatii, si speri ca ele sa revina. Stii ca nu au fost din interior, nici din exterior…doar ca au fost superioare tie in acel moment. Si dupa cum se intampla de obicei, vor reveni. Vor reveni in acel moment in care nu va fi timp de idee ci doar de traire fizica, si vor fi uitate.
Constietizez ca esecul e doar semaforul care imi sugereaza sa cobor din masina. Ma bucur ca am stors starea pentru a putea afirma acest nimic.

fara somn…

Sanky — Mon, 30 Mar 2009 10:41:22 +0000

…acea seara, noapte, lumanari, acele lumanari, aceeasi camera, locuita de alta stare, acea stare, acea dorinta, acelasi gand, acelasi neuron, stapanit de o alta ispita, o noua placere, o noua ispita, mult mai intensa si ispititor de captivanta…acele afirmatii, acele gesturi, lipsa afirmatiilor…si liniste, linistea acopera dorinta, dorinta…dorinta, ispita, dorinta, dorinta partial neimplinita, pierde din intensitate si este fortata sa revina; intervine neuronul, acelasi neuron, partial depasit, partial nemultumit…si, incepe alt cosmar…

without…

Sanky — Sun, 08 Mar 2009 18:43:51 +0000

…si a trecut doar o zi. Si nu credeam ca voi experimenta starea asta prea repede, dar se pare ca o fac, si nu doar ca o experimentez, o las sa curga, o savurez, si se amplifica…si efectul nu ma ajuta deloc, nici nu are cum sa o faca, nu acum, dar o las sa fie. E acea stare care nu te lasa sa dormi, nu poti cobora pulsul, bataile inimii te coplesesc, presiunea pieptului, ritmul muzicii simtit de fiecare celula si dorinta, dorinta intensa. Dorinta, dar dorinta in lipsa prezentei, lucru care o amplifica si o accentueaza, te face sa pierzi controlul, sa doresti orbeste…dar nu regretam, nu inca.
Revin, muzica…in special vioara, si pian…pentru cunoscatori, am spus destule, dar pot continua…vioara se aude altfel, si nu o scartie nimeni, si nu doar se aude, se si simte, si asta e frumos…
Ar mai fi completari de facut, dar ajunge, nu pot lega cuvintele nu de alta…ramane sa-mi urez “somn usor”.

destul!

Sanky — Wed, 14 Jan 2009 19:50:33 +0000

M-am saturat, devine enervant si papa si multa energie. Imi gasesc minunatul trecut in evolutia fiecaruia pe care-l intalnesc, si e crunt. Incep sa vada de ce aia, de ce cealalta, incep sa simta, sa cunoasca, sa traiasca…si fac aproape aceleasi greseli, si ma amuza. Dar nu provoaca un ras de bine. Ideea e ca ii las, ii las sa traiasca, eventual intervin in crearea concluziei.
Si acum apare regretul. Am facut marea greseala sa alung tot ceea ce era la nivelul meu, sau poate chiar peste…si asta doare. Faptul ca reintalnesc fiecare problema din trecutul meu ma face sa-mi aduc aminte de el, si automat, de toate greselile facute. Ramane sa traiesc cu asta, si cu ideea ca vor mai fi greseli. As prefera sa uit “regretul”, senzatia regretului, sa o traiesc din nou, si sa-i dau un alt inteles, oricare altul, dar ramane sa regret si asta.

Somn usor mie si…”Sarbatori fericite!”.

live to fight another day

Sanky — Mon, 12 Jan 2009 13:45:50 +0000

Ghiciti traducerea. Americanilor le place mult expresia, dar asta nu are o importanta prea mare. Stim ca orice lucru mare se face cu o plata, cu un sacrificiu, iar daca acest sacrificiu e uman, cu atat mai bine.
Expresia e valabila in mare parte celor care traiesc pentru a respira, care traiesc de pe un moment pe altul. Nu e cazul si celor care traiesc pentru a obtine ceva intr-un anumit mod. Dar atunci cand se ajunge la fuga, se pierde ceva, in mod sigur. Pentru acela care isi gandeste urmatoarele miscari, si le asteapta, faptul ca a renuntat la ceva il duce la ideea ca si-a gresit calculele, iar asta duce la suparare. Si, supararea trece doar in cazul in care fuga se dovedeste a fi solutia cea mai buna, cea nedorita, dar valabila.

Asta a fost pentru aparitia saptamanala, oricum, ramane intrebarea… iti place sa fugi, nu?…e sanatos, de aceea alearga cainii dupa masini.

destul…

Sanky — Fri, 02 Jan 2009 22:48:00 +0000

Stim ca omul are tot timpul destul pentru a fi, dar niciodata destul pentru a fi om. Lacomia, pe langa multe altele, il fac sa existe asa cum il stim. Destul asta are si partea lui buna. Omu` nostru are tentativa de a evolua, si daca s-ar opri la destul-ul pe care il are nu o va putea face.

Destul cu introducerea :). Dupa seara asta, urmeaza intrebarea…”de ce mai am nevoie?”, “ce mai trebuie ca sa fie destul?”. Exist, si o duc destul de bine, dar nu exist cum as vrea sa fiu, adica nu sunt cum ar trebui, adica nu sunt eu. Restul e un moft, ar trebui sa-mi mearga la fel de bine si fara toate dorintele. Toti avem nevoie de un singur lucru, si il avem, dar apoi il negam si abandonam. Un feedback face tot timpul bine, dar unul bine intentionat.

Ramane sa spun…Noapte buna!

echilibrul prostului

Sanky — Tue, 23 Dec 2008 21:02:03 +0000

Sunt in cel mai nedorit echilibru posibil. Mi-am dorit atat de mult sa ajung la un echilibru, la acel echilibru, la linistea suprema, imperfectiunea perfecta, dar am ajuns la un altul. Am liniste, liniste apasatoare, liniste care imi taie orice gand, orice miscare…si singurul lucru care strica aceasta liniste e suferinta. Nu stiu cat de mult sufar, dar cred ca regret mai mult decat sufar, sau…de fapt, nu stiu…stiu ca sunt legat de trecut si momentan nici nu incerc, nici nu prea pot sa opun vreo rezistenta. Ajung incet, incet la concluzia ca am sanse ca actor, ca unul slab, dar am…teatrul zilnic e…nu stiu, este, si roade, dar asta este.
Revenim la suferinta…e singura care ma mai face sa gandesc, sau cel putin asa incerc sa ma motivez. Aduce ganduri, multe ganduri incalcite, apasate, pline de ura, de dorinta oarba. Se zice ca ar trebui sa ma canalizez pe ceva, sa incep o anumita activitate pentru a atrece peste, ceva care sa tina de mine si doar de mine, dar nu prea este posibil. Am facut marea greseala sa impart totul, si acum, orice as face, se leaga de trecut, si mi-l readuce incet, incet, ma ispiteste si imi influenteaza teoreticul viitor.
Daca m-as vedea pe strada sigur m-as injura putin, putin mai mult, am ajuns sa astept si acel “sut in fund” care ar trebui sa te impinga, am ajuns la mila oricui, dar n-o cer. Cred ca totusi am acel orgoliu pe care nu-l recunosc, altfel nu stiu ce m-ar fi tinut atat timp, atat timp fara un scop, fara o activitate…sau, dorinta…dorinta oarba, efectul de bumerang, te mangaie ca apoi sa te loveasca. Incerc sa ridic podeaua o data cu mine sperand ca voi ajunge mai sus, dar e greu, trebuie sa fac atatea, si cred ca imi e frica, dar sunt asteptat, si simt asta.
Toata starea asta a mea ma tine cu picioarele pe pamant, prin faptul ca nu o accept si nu o mai suport, bine ingropate in pamant. Un lucru il mai stiu sigur, acela ca va trebui sa ma multumesc cu bucata mea lipsa, sa renunt si sa trec peste. Va trebui sa ajung la partea cu iertatul, si aceea va fi si mai grea. Rational o voi face, dar nu stiu daca fiecare celula in parte este capabila sa faca acelasi lucru.

Nu astept intrebari, nu stiu ce am scris mai sus, e ceva de moment, e acel gand incurcat, partial descalcit, astept doar injuraturi si mila e doar pentru cei slabi. Si inca ceva, imagineaza-ti o casa fara temelie.

first

Sanky — Sun, 21 Dec 2008 01:01:57 +0000

Primul impuls…dupa o lunga perioada. E putin ironic, azi am pierdut o saptamana si totusi m-am ridicat brusc, sau cel putin asta cred momentan. Stim ce se spune, “intelept este cel care invata din propriile greseli, dar mai intelept este acela care invata din greselile altora” sau “cine nu invata din istorie e sortit s-o repete”, nu-s chiar citate, nu cunosc autorii, dar stim ce transmit.

Azi am fugit, am spus “nu”, si era fata…si era o rugaminte intensa, afara ploua si cu un ton de oboseala si inconstienta ma ruga sa stau. Nu stiu cat de mult si-ar fi dorit sa raman, dar a repetat-o de cateva ori, cu toate ca atentia mea era in alta parte, si totusi…am plecat. Poate nu-i convenea ideea ca voi ajunge putin ud acasa si ca era ora doua si poate putin frig sau poate nu gandea asta, ci doar gasea un motiv ca sa nu ma roage direct sa raman, si totusi…am plecat. Si ma simt bine, putin motivat…poate asta este solutia, ignorarea ispitei. Putin riscant, nu? Alergi pana te opresti, sari pana cazi…

Am exclus tot ce ar tine de ea, nu-i poti impaca pe toti, dar…ma revansez eu candva, si totusi, suferinta inainte de somn duce la un mic proces de gandire, la o mica retrospectiva, deci…nu e chiar un lucru rau.

Ideea este ca savurez momentu`, si sper sa ma tina o perioada, si speram ca aceleasi cuvinte vor ramane valabile si pentru “2nd”. Somn usor, si deschideti ochii cand va treziti!

waking up!

Sanky — Tue, 16 Dec 2008 19:43:01 +0000

Proces lent, dureros, poate prea lent. Semiactivitatea sau statul degeaba nu ajuta. Se pierde tot ce a fost castigat in trecut, lent si fara riposta. As putea zice ca e un fel de echilibru, dar nu este. Pozitia mea pierde altitudine cu fiecare secunda si admir privelistea. Problema nu ar fi ca as renunta sau ca voi cadea prea mult, ci e ceea ce voi face sub acea presiune. Si totusi, putin imi pasa de pielea mea e, e fripta, parlita, si iar fripta, dar restu`, cei care trec pe langa?…vor avea mult de pierdut, si ce daca…problema lor. Ar rebui sa fiu ceea ce m-au facut ei, dar nu sunt, sunt opera suferintei si dorintei mele.

Speram ca burtosu` ala imbracat in rosu imi va aduce un ceas desteptator.

2nd chance

Sanky — Thu, 27 Nov 2008 21:48:30 +0000

A 2-a sansa…incep cu o afirmatie, si poate termin cu mai multe. A doua sansa este pentru acela care nu intelege si nu cunoaste regulile si pentru acela care este slab. Acestea sunt oferite, de obicei, ca niste bilete gen “good behavior” din neintelegere sau mila. Acestea din urma sunt cele mai frumoase, chiar sentimentale si emotionante, si numai bune de luat in ras. Si asa cum din rau dai tot in rau asa este si cu slabiciunea, creste pana n-o mai face, logic, nu?
Somn usor celor care asteapta sa se trezeasca devreme, iar pentru cei care reusesc, mult respect.