M-am saturat, devine enervant si papa si multa energie. Imi gasesc minunatul trecut in evolutia fiecaruia pe care-l intalnesc, si e crunt. Incep sa vada de ce aia, de ce cealalta, incep sa simta, sa cunoasca, sa traiasca…si fac aproape aceleasi greseli, si ma amuza. Dar nu provoaca un ras de bine. Ideea e ca ii las, ii las sa traiasca, eventual intervin in crearea concluziei.
Si acum apare regretul. Am facut marea greseala sa alung tot ceea ce era la nivelul meu, sau poate chiar peste…si asta doare. Faptul ca reintalnesc fiecare problema din trecutul meu ma face sa-mi aduc aminte de el, si automat, de toate greselile facute. Ramane sa traiesc cu asta, si cu ideea ca vor mai fi greseli. As prefera sa uit “regretul”, senzatia regretului, sa o traiesc din nou, si sa-i dau un alt inteles, oricare altul, dar ramane sa regret si asta.

Somn usor mie si…”Sarbatori fericite!”.