12.24.08
echilibrul prostului
Sunt in cel mai nedorit echilibru posibil. Mi-am dorit atat de mult sa ajung la un echilibru, la acel echilibru, la linistea suprema, imperfectiunea perfecta, dar am ajuns la un altul. Am liniste, liniste apasatoare, liniste care imi taie orice gand, orice miscare…si singurul lucru care strica aceasta liniste e suferinta. Nu stiu cat de mult sufar, dar cred ca regret mai mult decat sufar, sau…de fapt, nu stiu…stiu ca sunt legat de trecut si momentan nici nu incerc, nici nu prea pot sa opun vreo rezistenta. Ajung incet, incet la concluzia ca am sanse ca actor, ca unul slab, dar am…teatrul zilnic e…nu stiu, este, si roade, dar asta este.
Revenim la suferinta…e singura care ma mai face sa gandesc, sau cel putin asa incerc sa ma motivez. Aduce ganduri, multe ganduri incalcite, apasate, pline de ura, de dorinta oarba. Se zice ca ar trebui sa ma canalizez pe ceva, sa incep o anumita activitate pentru a atrece peste, ceva care sa tina de mine si doar de mine, dar nu prea este posibil. Am facut marea greseala sa impart totul, si acum, orice as face, se leaga de trecut, si mi-l readuce incet, incet, ma ispiteste si imi influenteaza teoreticul viitor.
Daca m-as vedea pe strada sigur m-as injura putin, putin mai mult, am ajuns sa astept si acel “sut in fund” care ar trebui sa te impinga, am ajuns la mila oricui, dar n-o cer. Cred ca totusi am acel orgoliu pe care nu-l recunosc, altfel nu stiu ce m-ar fi tinut atat timp, atat timp fara un scop, fara o activitate…sau, dorinta…dorinta oarba, efectul de bumerang, te mangaie ca apoi sa te loveasca. Incerc sa ridic podeaua o data cu mine sperand ca voi ajunge mai sus, dar e greu, trebuie sa fac atatea, si cred ca imi e frica, dar sunt asteptat, si simt asta.
Toata starea asta a mea ma tine cu picioarele pe pamant, prin faptul ca nu o accept si nu o mai suport, bine ingropate in pamant. Un lucru il mai stiu sigur, acela ca va trebui sa ma multumesc cu bucata mea lipsa, sa renunt si sa trec peste. Va trebui sa ajung la partea cu iertatul, si aceea va fi si mai grea. Rational o voi face, dar nu stiu daca fiecare celula in parte este capabila sa faca acelasi lucru.
Nu astept intrebari, nu stiu ce am scris mai sus, e ceva de moment, e acel gand incurcat, partial descalcit, astept doar injuraturi si mila e doar pentru cei slabi. Si inca ceva, imagineaza-ti o casa fara temelie.
12.21.08
first
Primul impuls…dupa o lunga perioada. E putin ironic, azi am pierdut o saptamana si totusi m-am ridicat brusc, sau cel putin asta cred momentan. Stim ce se spune, “intelept este cel care invata din propriile greseli, dar mai intelept este acela care invata din greselile altora” sau “cine nu invata din istorie e sortit s-o repete”, nu-s chiar citate, nu cunosc autorii, dar stim ce transmit.
Azi am fugit, am spus “nu”, si era fata…si era o rugaminte intensa, afara ploua si cu un ton de oboseala si inconstienta ma ruga sa stau. Nu stiu cat de mult si-ar fi dorit sa raman, dar a repetat-o de cateva ori, cu toate ca atentia mea era in alta parte, si totusi…am plecat. Poate nu-i convenea ideea ca voi ajunge putin ud acasa si ca era ora doua si poate putin frig sau poate nu gandea asta, ci doar gasea un motiv ca sa nu ma roage direct sa raman, si totusi…am plecat. Si ma simt bine, putin motivat…poate asta este solutia, ignorarea ispitei. Putin riscant, nu? Alergi pana te opresti, sari pana cazi…
Am exclus tot ce ar tine de ea, nu-i poti impaca pe toti, dar…ma revansez eu candva, si totusi, suferinta inainte de somn duce la un mic proces de gandire, la o mica retrospectiva, deci…nu e chiar un lucru rau.
Ideea este ca savurez momentu`, si sper sa ma tina o perioada, si speram ca aceleasi cuvinte vor ramane valabile si pentru “2nd”. Somn usor, si deschideti ochii cand va treziti!
12.16.08
waking up!
Proces lent, dureros, poate prea lent. Semiactivitatea sau statul degeaba nu ajuta. Se pierde tot ce a fost castigat in trecut, lent si fara riposta. As putea zice ca e un fel de echilibru, dar nu este. Pozitia mea pierde altitudine cu fiecare secunda si admir privelistea. Problema nu ar fi ca as renunta sau ca voi cadea prea mult, ci e ceea ce voi face sub acea presiune. Si totusi, putin imi pasa de pielea mea e, e fripta, parlita, si iar fripta, dar restu`, cei care trec pe langa?…vor avea mult de pierdut, si ce daca…problema lor. Ar rebui sa fiu ceea ce m-au facut ei, dar nu sunt, sunt opera suferintei si dorintei mele.
Speram ca burtosu` ala imbracat in rosu imi va aduce un ceas desteptator.
